Plecarea lui tata

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 31autor: Rodica Teleucă© Toate drepturile rezervate prin lege! Plecarea tatei le-a schimbat pe toate, lăsându-le pe toate neschimbate. În biroul lui de lucru, liniştea încărcată odinioară de meditaţie existenţială astăzi e pustie şi devastator de străină. Lipsa lui tata, într-un fel, capătă aici fiinţare şi încearcă să … Continuă să citești Plecarea lui tata

Poezia română din Basarabia. Valori și confluențe

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 30autor: Răzvan Voncu© Toate drepturile rezervate prin lege! Despre poezia română din Basarabia s-a scris și s-a vorbit mult, pe ambele maluri ale Prutului.  S-a scris în perioada interbelică, atunci când, pe de-o parte, s-a încercat reunificarea culturală, iar pe de alta, s-a configurat, în anii premergători … Continuă să citești Poezia română din Basarabia. Valori și confluențe

Maiorescu şi cultura europeană

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 29autor: Petru Ursache© Toate drepturile rezervate prin lege! Titu Maiorescu ne-a arătat cum să „reintrăm” şi să ne menţinem în Europa, cu demnitate, cu gravă răspundere, prin noi înşine. Este cea mai înaltă lecţie de crez rămasă de la marele cărturar şi om politic din a doua … Continuă să citești Maiorescu şi cultura europeană

Modalităţi de redare a cauzalităţii în limba română

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 28autor: Raisa Galben© Toate drepturile rezervate prin lege! Limba, ca fenomen eminamente social, se caracterizează prin universalii care denotă trăsăturile ei de sistem şi de structură, cum sunt categoriile de aspectualitate, modalitate, predicativitate, cauzativitate etc. Orice idiom, indiferent de apartenenţa sa genealogică sau tipologică, include asemenea categorii, … Continuă să citești Modalităţi de redare a cauzalităţii în limba română

Grigore Vieru sau limba română

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 27autor: Petru Ursache© Toate drepturile rezervate prin lege! Când rosteşti numele lui Grigore Vieru înţelegi Limba Română. Poetul de la Pererita – Hotin este chiar limba română, a lui Eminescu, a lui Blaga, a lui Vasile Voiculescu, a lui Ion Pillat, Aron Cotruş, Nichita Stănescu, Cezar Ivănescu..., mari … Continuă să citești Grigore Vieru sau limba română

Strechiile națiunii

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 26autor: Ciprian Antoche© Toate drepturile rezervate prin lege! Când ajunși în vârf de țară vă lipsește mintea vieDintr-o lipsă-a rațiunii, dintr-un sâmbur de trezvie;Când doar pântecul visați cum să șadă ghiftuitȘi-o crăpa de-atâta muls pentru care n-ați trudit;Ce-o rămâne-n urma voastră… flămânjune, deznădejdeÎntre sterpele noast brazde ce … Continuă să citești Strechiile națiunii

Nicolae Iorga despre frumos în arta populară

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 26autor: Petru Ursache© Toate drepturile rezervate prin lege! Există scriitori importanţi, chiar de primă mărime în istoria culturală a omenirii, de la Ovidiu la René Descartes, de la Dante la Im. Kant, de la Nietzsche la Arthur Rimbaud, a căror operă, în parte, a fost întrecută ca … Continuă să citești Nicolae Iorga despre frumos în arta populară

Calea Doinei

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 25autor: Petru Ursache© Toate drepturile rezervate prin lege! Nicolae Labiş reprezintă un caz de grea întrebare-răspuns pentru scriitorimea română; un caz în care moartea ia chipul asasinatului, ca să nu se cunoască mâna culpabilă în adevărul gol-goluţ. Moartea este un act care vine firesc, i se atribuie … Continuă să citești Calea Doinei

Ei vlădici și noi opinci

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 25autor: Ciprian Antoche© Toate drepturile rezervate prin lege! Unii cred că-a fi vlădici e un drept ce l-au născutȘi prin zămislirea vieții au primit a fi o frunte,Se visează vechi fanari ce au drept de la-nceputPeste tot ce mișcă-n țară, de la prunc la minți cărunte. Unii … Continuă să citești Ei vlădici și noi opinci

Miză de-mprumut

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 24autor: Corneliu Neagu© Toate drepturile rezervate prin lege! Lăsați-mă o clipă în pragul neuitării  să pot privi în urmă la tot ce-a mai rămas,  din toamna-ntârziată ce alunga cocorii  și ne punea regrete în acele de ceas.  Pendulele rebele măsoară alte ore,  mai lungi decât acelea pe care le-ai lăsat  să curgă îmbrăcate … Continuă să citești Miză de-mprumut

Mitul Sânzienelor în lumea Dornelor de odinioară

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 23autor: Petru Țăranu© Toate drepturile rezervate prin lege! În societatea Daciei antice, a Daciei Romane şi, apoi, în formele de cultură specifice străromânilor, sărbătoarea Sânzienelor era una de factură solstiţială şi se încadra în sistemul cultelor precreştine de mare amploare şi aderenţă la public. După unele opinii de referinţă … Continuă să citești Mitul Sânzienelor în lumea Dornelor de odinioară

Semn de întrebare

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 22autor: Ciprian Antoche© Toate drepturile rezervate prin lege! Când azi slăvești doar prostul, ce poate să-nțeleagăUn crud urmaș de sânge ce viața are-n ochi?Ce poate să priceapă din firea-ți numai bleagăCe-și pleacă cap slugarnic și crede în deochi? Când îți privește trupul stând cu căciula-n mânăCerșind un … Continuă să citești Semn de întrebare

Apa sub spectrul manifestărilor magico-mitice

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 22autor: Petru Țăranu© Toate drepturile rezervate prin lege! Apa, alături de aer, de foc şi de pământ, este parte componentă, esenţială, în structura magico-mitică a celor patru elemente primordiale. Este, prin definiţie, un factor generator de viaţă, unul indispensabil existenţei omului pe pământ. Una din străvechile cugetări … Continuă să citești Apa sub spectrul manifestărilor magico-mitice

Despre noţiunile ştiinţifice de limbă literară şi română literară

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 21autor: Petru Butuc© Toate drepturile rezervate prin lege! Moto:Cine vorbeşte într-un dialect sau grai,neştiind o limbă literară, acela, fireşte, se află la un nivel de cultură limitată şi provincială. O mare cultură poate fi tradusă numai într-o altă limbă de culturăa unei mari culturi, dar nicidecum într-un … Continuă să citești Despre noţiunile ştiinţifice de limbă literară şi română literară

Membrii dinastiei de scriitori Hâjdeu-Hasdeu apreciaţi în timpul vieţii

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 20autor: Pavel Balmuș© Toate drepturile rezervate prin lege! 1. În procesul complex de cercetare şi editare a moştenirii ştiinţific-spirituale a membrilor familiei-dinastii Hâjdeu-Hasdeu, trebuie să luăm în consideraţie şi modul în care această contribuţie enciclopedică a fost receptată, apreciată şi criticată (chiar), în plină epocă, nu … Continuă să citești Membrii dinastiei de scriitori Hâjdeu-Hasdeu apreciaţi în timpul vieţii

Cât de frumoasă-i zarea!

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 20autor: Ciprian Antoche© Toate drepturile rezervate prin lege! Cât de frumoasă-i zarea când se stingeȘi soarele când pleacă să se culce!Într-un orizont, pământul îl atingeUnindu-se de-a dreptul într-un sărut prea dulce. Cât de frumoasă-i zarea când apuneSub tril de păsări oarbe și-ațipite!Și florile de câmp vor izul … Continuă să citești Cât de frumoasă-i zarea!

Au rămas în Basarabia

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 10, Octombrie, Ediția 19autor: Paul Mihail© Toate drepturile rezervate prin lege! Patriotismul este nu numai dragostea pentru pământ; este dragostea pentru trecut,pentru generaţiile care ne-au precedat.(Fustel de Coulanges)  Evacuarea Basarabiei după „cedare” s-a făcut în mod fulgerător. Îndeosebi Chişinăul a trebuit să fie evacuat în câteva ore, pentru a nu … Continuă să citești Au rămas în Basarabia

Gheorghe Asachi, editor de manuale şcolare

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 10, Octombrie, Ediția 18autor: Otilia Babără© Toate drepturile rezervate prin lege! Până la Gheorghe Asachi, în şcolile de toate tipurile, instruirea elevilor se făcea după manualele bisericeşti sau după cele destinate claselor primare, unele dintre ele fiind aduse de marele cărturar din Ardeal, deoarece acolo editarea lor începuse mai înainte … Continuă să citești Gheorghe Asachi, editor de manuale şcolare

Mihai Eminescu – model de exigență didactică

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 10, Octombrie, Ediția 17autor: Otilia Babără© Toate drepturile rezervate prin lege! Ziua de 23 august 1874 a avut pentru Mihai Eminescu o dublă semnificaţie: a fost numit director al Bibliotecii centrale din Iaşi în locul lui Samson Bodnărescu, astfel împlinindu-i-se visul de a se afla permanent în împărăţia cărţilor. Titu … Continuă să citești Mihai Eminescu – model de exigență didactică

Părtinire

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 16autor: Ciprian Antoche© Toate drepturile rezervate prin lege! Or mai fi și-n alte neamuri înțelepți precum ai noștiCe deosebesc prin minte, situând mai sus de proștiȘi-am găsi și-n alte glii răsăriți în ochiul minții,Dar asemeni ca la noi... se crucesc din Cer și sfinții! Ești școlit? … … Continuă să citești Părtinire

Hasdeu și Marea Unire

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 16autor: Octavian Onea© Toate drepturile rezervate prin lege! Încă de la poeziile sale de început, care, cu o singură excepție cunoscută, au fost scrise aproape toate în limba rusă, B. P. Hasdeu a ținut să se afirme ca român. (Sunt Român) este titlul unei poesii emblematice. „ (Eu din … Continuă să citești Hasdeu și Marea Unire

Marea Unire din 1918: o strălucită victorie a geografiei asupra istoriei nedrepte

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 15autor: Nicolae Enciu© Toate drepturile rezervate prin lege! În momentul declanșării Primului Război Mondial, la cârma României se afla un guvern liberal, condus de președintele Consiliului de Miniștri și ministrul de Război Ion I.C. Brătianu (1864-1927), venit la putere la 4 ianuarie 1914 ca guvern al reformelor … Continuă să citești Marea Unire din 1918: o strălucită victorie a geografiei asupra istoriei nedrepte

Delăsare

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 14autor: Ciprian Antoche© Toate drepturile rezervate prin lege! Pe drapelul țării cresc astăzi cucuteȘi plugarii noștri stâlcesc limbi străine,Au tot năpădit vrute și nevruteÎn tot ce-i de sânge, în tot ce-i de-o pâine. Ce-au făcut cu oastea, ce-au făcut cu țaraCăci spulberă vântul în tot ce-i român?Pântec … Continuă să citești Delăsare

Limba română corectă şi curată se învaţă în şcoală

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 13autor: Gheorghe Țigău© Toate drepturile rezervate prin lege! Este evident şi dăunător că interesul publicului pentru problemele scrierii şi rostirii în limba română nu se mai bucură de grija cu care ne obişnuisem în a doua jumătate a veacului trecut. Nici în şcoli şi în universităţi lucrurile … Continuă să citești Limba română corectă şi curată se învaţă în şcoală

Bruma

2021 © Cronica MoldavăAnul II, Nr. 22, Octombrie, Ediția 13autor: Ciprian Antoche© Toate drepturile rezervate prin lege! A tot căzut o brumă peste țarăPe care noi o strângem ca pe rod,Și ne fălim pentru a câta oarăCă bruma noastră-i veșnicul prohod?Și câtă fală șade-n pieptul nostruMândrind de gustul ei ca de pelinUitând că bruma schiopătează rostulȘi-aduce … Continuă să citești Bruma