Scapă cine poate

2021 © Cronica Moldavă
Anul II, Nr. 8, August, Ediția 27
autor: Dumitru Rusu
© Toate drepturile rezervate prin lege!

Am copilărit în prundul Bistriţei într-o mahala amărâtă cu oameni nevoiaşi. M-am hârjonit inconştient cu tovarăşii de copilărie printre plute, plutaşi, ţapinari şi pescari. Umblam desculţ toată vara pe toate coclaurile. Ronţăiam toate gorgoazele ce ne ieşeau în cale şi băteam mingea de cârpă în strada plină de gropi şi mizerii, până ce mamele noastre ne „repatriau”, cu jordia, acasă. De câte ori plecam la scaldă, la Bistriţa, mama mă atenţiona: „Dacă te îneci, te omor!”. Şi eu, ascultător, mă întorceam viu şi nevătămat la domiciliu.

În România mea, de după Război ţâncii nu erau îndopaţi cu engleză, pian, vioară, gimnastică ritmică şi computereală. Nu ştiau de Bamboo, Vama Veche, Kent şi Coca-Cola, apa aia colorată fără niciun Dumnezeu, dar cu priză la fraieri. Pe atunci se trăia într-o lume veche răscolită de război, foamete, păduchi, purici şi molii cât cuprinde. Cum se scăpa, cum se ieşea din mlaştina mahalalei? Cu ajutorul cărţii, al şcolii, al ştiinţei. Cine „rodea” cartea scăpa, cine nu, era condamnat la robie toată viaţa. Paradoxal, astăzi nici cartea nu te mai salvează. Tot şomer rămâi, cu toate promisiunile mincinoase ale guvernanţilor.

De pe strada copilăriei mele (Unirii) din rândul puştanilor mucoşi şi mazaci sau ridicat trei medici (Iacob, Urziceanu, Agafiţei), trei profesori (Urziceanu, Rusu, Iacob), doi ingineri (…). Cartea i-a salvat, i-a făcut „domni”. În ultima casă de pe pomenita uliţă stătea bunica Gătej care avea patru fete. Pe toate le-a învăţat carte. Şi astăzi o mai ţin minte pe Doamna Ana M. Avădanei, învăţătoarea care a luminat elevii de la şcolile din Costişa, Slobozia, Oanţu, Sarata-Dobreni, Şc. nr. 4 Piatra Neamţ (Valea Viei). Distinsa învăţătoare a condus coruri şcolare, şezători, cursuri de gospodărie. A fost un exemplu în toate. S-a căsătorit cu învăţătorul Mihai Avădanei, inspectorul care a colaborat la revista „Apostolul” şi a scos ziarul „Ceahlăul” în anii războiului. Locuiau sub Borzoghean pe str. Ion Negre. Mai târziu s-a retras la Iaşi şi a ajuns profesor universitar. Nea Mihai, pietrenii nu te-au uitat. Ai fost dascăl mare şi la propriu şi la figurat.