Nu toți sunt Eu!

2021 © Cronica Moldavă
Anul II, Nr. 10, Octombrie, Ediția 2
autor: Ciprian Antoche
© Toate drepturile rezervate prin lege!

Nu toți sunt Eu! Nu toți suntem la fel
Nici nu gândim, nici nu trăim pe-aceași treaptă
O cruce-avem de dus purtând-o cătinel
Dar fiecare-și cară crucea sa nedreaptă.
Avem plămadă poate-același boț de humă
Ori o geneză veche trasă din primat,
Dar fiecare-și calcă pe cărarea sa de ciumă
Și fiecare dă socoată propriului păcat.

De ce mă judeci, omule de gheață?
De ce arunci cu pietre-n mine ca în câini?
Știi tu necazuri ce am pătimit în viață?
Știi tu ce vlagă mi-a trudit prin aste mâini?
Știi tu cărările ce le-am bătut prin sare
Și câte patimi am cărat pe greii umeri?
Când ochii-mi izvorau lacrimi amare,
De ce nu ai venit atunci să mi le numeri?

Și azi… mă judeci precum tu ai fi un gâde
Uitând că omul naște dintr-un falnic greu,
Privesc la chipu-ți rânjetelor hâde
Și mă întreb ce-ai face dumneata în locul meu?
De-ai fi tu Eu și mi-ai călca patimi menite,
Te-ai descurca mai bine-n ai mei pași?
De ai călca pe urmele-mi mereu sortite
Stecli-vei oare într-o lume de clăcași?

Privești de sus, din naltul cer mănos
Unde-ai avut noroc ca viața să te urce,
Și poate gâtul doare când privești în jos
Căci doar în sus deprins-au ochii să-ți arunce.
Și sufletul îți doarme când auzi de mine
Și-a mele ploi prin care m-am scăldat,
Nu toți sunt Eu să-mi poarte sângele din vine
Răbdând de foamea vieții unui dumicat.

Când ești sătul, când binele îți izvorăște
În orice clipă răsărită dintr-un soare,
Când ești puternic într-o lume ce rânjește
N-ai cum pricepe viața ce mă doare!
Te rog să-mi lași traiul să-mi șadă-n pace
Și Cerului să-i mulțumești de-a tale roade pline,
Roagă-ți genunchii, căci soarta dintr-odată poate-ntoarce
Să fii tu Eu și Eu să fiu ca tine!