Rromii (ţiganii) din România – abordare istorico-geografică

2021 © Cronica Moldavă
Anul II, Nr. 10, Octombrie, Ediția 7
autor: Mihai Floroaia
© Toate drepturile rezervate prin lege!

De această dată, colegul nostru, prof. dr. Daniel Dieaconu, alături de Silviu Costachie, ne oferă lucrarea Rromii (ţiganii) din România – abordare istorico-geografică (vol. I), apărută la Editura Universitară Bucureşti în colaborare cu Editura Cetatea Doamnei din Piatra-Neamţ.
Apărută sub auspiciile Centrului de Cercetare pentru Dezvoltarea Regională şi Integrare Europeană al Universităţii din Bucureşti, aflat sub conducerea domnului Silviu Costachie, lucrarea constituie doar o parte dintr-o operă mai largă privind apariţia, dezvoltarea şi evoluţia etniei rrome pe teritoriul ţării noastre.
Structurate în zece capitole, cele 212 pagini ale volumului prezintă o temă mai puţin abordată, controversată, dificilă şi incitantă pentru contextul european actual, problema ţiganilor. Deşi a stîrnit unele controverse, termenul ţigan îşi are originea în cuvintele: tzî=om şi Gange, însemnînd „omul de pe Gange”.
Ipotezele privind originea şi migraţia ţiganilor în Europa sunt multiple, uneori aparent contradictorii. Autorii încearcă să elucideze unele astfel de teze prin tematica abordată: Conceptul de etnie la populaţia rromă, Originea ţiganilor şi migraţia lor spre Europa. Mit şi realitate, Ţiganii pe teritoriul României, Ţiganii în spaţiul românesc în Evul Mediu, Ţiganii în spaţiul românesc din secolul al XVII-lea pînă la 1821, Situaţia juridică şi organizarea socială, Familia la ţigani – istorie şi antropologie, naştere, căsătorie şi moarte în lumina documentelor şi studiilor istorice, Modul de viaţă. Aspecte fizico-comportamentale, Dezrobirea ţiganilor, la care se adaugă şi cîteva studii de caz.
Călătorii străini ilustrează imaginea ţiganilor din perioada Evului Mediu şi perioada premodernă, vizînd cele două aspecte principale: robia (ţiganii erau cumpăraţi, moşteniţi, primiţi ca zestre, răscumpăraţi) şi nomadismul. Un aspect interesant este acela al rolului jucat de ţigani în economia Ţărilor Române. Ţiganii erau organizaţi pe diverse grupări (neamuri): aurari, ursari, lingurari, boldeni (florari), lăieşi, spoitori, lovari, vătraşi, rudari, cărămidari, fierari, spoitori, căldărari, lăutari, gabori. Autonomia grupurilor este reflectată în organizarea tradiţională în ceată, sălaş, şatră care avea proprii conducători numiţi la început juzi sau cneji, apoi bulibaşi.
Studiul surprinde destul de multe caracteristici care definesc evoluţia ţiganilor şi în special istoria veche, obiceiurile şi tradiţiile acestora. Sunt ilustrate modul de viaţă şi familia ţiganilor. Ei şi-au păstrat vechile tradiţii ale familiei şi căsătoriei, botezului şi morţii.
Cartea se concentrează asupra evoluţiei etniei ţiganilor în ţara noastră pe o perioadă de aproximativ cinci secole. Interesantă fiind prezentarea evoluţiei ţiganilor în spaţiul românesc în perioada cuprinsă între secolele XV-XVIII. Ţiganii s-au individualizat în spaţiul românesc în rînul populaţiilor majoritare, cu oarecare diferenţieri ce se impun între ţiganii nomazi (sau seminomazi) şi cei sedentarişti. Cu toată dorinţa de asimilare a populaţiei ţigăneşti de-a lungul veacurilor, politicile şi practicile de integrare au fost sortite eşecului. Pentru ca integrarea să dea roade este necesară întoarcerea la istoria lor, la tradiţiile, modurile de viaţă şi particularităţile acestora.
Considerăm esenţială lucrarea menţionată în elucidarea unor aspecte privind viaţa, cultura şi tradiţiile ţigăneşti, cu atît mai mult în contextul actual cînd imaginea acestei etnii este una rău famată în majoritatea statelor Europei.