2021 © Cronica Moldavă
Anul II, Nr. 10, Octombrie, Ediția 5
autor: Daniela Prepeliță
© Toate drepturile rezervate prin lege!
Dacă Nicolae Iorga numea anul 1904 „Anul Sadoveanu”, pentru debutul unic în literatura noastră, şi noi putem numi acest an 2021 tot „Anul Sadoveanu”. Pentru că inegalabilul scriitor este mereu viu printre noi, iar operele sale aduc acea notă arhaică, plină de deferenţă a timpilor legendari.
Existenţa scriitorului este legată de cea a oraşului nostru, în care, odinioară, alături de Otilia Cazimir şi de Ionel Teodoreanu, se plimba pe Strada Mare, admirând vechea arhitectură a târgului moldovenesc „de provincie”, cum îl numea domnia sa, şi nu „locul unde nu s-a întâmplat nimic”, pentru că aici, la Roman, s-au întâmplat multe lucruri frumoase şi pline de sensibilitate.
De aceea se cuvine să-i adresăm mulţumirile noastre, ca unui „vechi prietin”, pentru tezaurul de istorie şi pentru diversitatea tipurilor umane pe care le-a întruchipat, cu pana sa mereu neobosită.
Dragul nostru prietin,
Destulă vreme am uitat de domnia voastră şi de aceea ne cerem iertare, în numele generaţiilor trecute, pentru indiferenţa cu care v-am acoperit scrierile minunate, în care aţi pus atâta suflet şi credinţă.
Ne-aţi făcut să tresărim la auzul destăinuirilor „omului năcăjit” şi ale „orbului sărac”, demonstrându-ne că umilinţa înnobilează. Am suferit alături de căpitanul de mazâli Neculai Isac, cel care şi-a pierdut o „lumină” şi dragostea vieţii sale.
Am colindat cu Tudor Şoimaru prin lumea veche, în căutarea fericirii şi a sensului vieţii. Când au pornit a se dezgheţa pâraiele şi a curge streşinile, am plecat odată cu Vitoria Lipan spre Crucea Talienilor, să auzim cum şopteşte pădurea despre oierul cu căciulă brumărie, cojocel de miel în clini şi cal ţintat. Atunci am învăţat că timpul stă şi rânduiala e sfântă.
Am jelit alături de Măria-Sa Ştefan morţii Moldovei pe câmpul de la Vaslui, în 10 ianuarie 1475 şi am călătorit cu abatele De Marenne, prin Ţara de odinioară, paradis devastat, încercând să dezlegăm tainele prinţului nefericit.
Am petrecut la nunta domniţei Ruxanda, apoi am ascultat cu smerenie însemnările lui Neculai Manea şi amintirile căprarului Gheorghiţă. În Ţara de dincolo de negură am stat de vorbă, între ape, cu pescari bărboşi şi misterioşi şi l-am admirat pe înţeleptul Breb care ne-a lămurit de unde ne tragem.
Am bătut cu piciorul Valea Frumoasei, ne-am odihnit la Nada Florilor dar am şi hoinărit prin Dumbrava minunată, ascultând poveşti, adăpostiţi în scorburi bătrâne şi tainice.
Acestea sunt numai o parte din nestematele primite. Nimeni nu ne poate lua această aventură pe care ne-aţi dăruit-o cu atâta patimă.
Doar sufletele mari sunt în stare de aşa ceva: să dea tot celorlalţi şi pentru sine să nu păstreze nimic.
Ce v-a rămas? Într-o odaie luminoasă: un birou sobru, o călimară care-şi aşteaptă pana atentă şi meticuloasă şi un scaun ca un tron. Acesta este tronul din care legaţi şi dezlegaţi domni şi destine.
Promitem să nu lăsăm să se aştearnă uitarea peste foile îngălbenite de ani şi să le răsfoim cu pioşenie, pentru că între rânduri vă vom descoperi binecuvântându-ne în fiecare clipă.
Vă mulţumesc pentru că existaţi, TOŢI cei care vă iubesc necondiţionat,
CITITORII de ieri, de azi şi (sperăm) de mâine”.
ROMAN, octombrie 2021
Cronica Moldavă 